In medicina moderna relatia medic-pacient este depersonalizata de medierea diagnosticului prin intermediul tehnologiei de investigare medicala si limitata datorita numarului mare de pacienti pe care medicul trebuie sa ii investigheze, respectiv trateze zilnic.
De asemenea, actul „terapeutic” in care medicul interactioneaza direct cu bolnavul este limitat la adresarea catorva intrebari si prescrierea unei retete. In cazul in care trebuie acordata o ingrijire ce presupune contact direct cu bolnavul, (examen si tratament ortopedic,interventie chirurgicala etc.) timpul pe care medicul isi permite sa-l aloce fiecarui bolnav in parte este extrem de limitat. In consecinta, bolnavii se simt tratati „pe banda rulanta”, devenind simple tinte pentru studiul stiintific al descrierii sau clasificarii uneia sau mai multor afectiuni, a caror incadrare intr-un sistem terapeutic se face prin intermediul unei serii de analize, examene sau actiuni curative in care bolnavul este manevrat precum un obiect. Nu in ultimul rand, ar trebui mentionat faptul ca in stabilirea diagnosticului, a tratamentului si a monitorizarii ulterioare a bolnavului, intervin mai multe persoane, cadre medicale din diferite discipline sau specializari, fapt ce determina lipsa de asumare a actului mediacal, deseori bolnavul fiind „plimbat” de la un medic la altul, fiecare declinandu-si responsabilitatea si uneori, chiar competenta. Ultraspecializarea si pluri-disciplinaritatea medicinei moderne pot determina opinii diametral opuse privind diagnosticul sau conduita terapeutica!
De asemenea, actul „terapeutic” in care medicul interactioneaza direct cu bolnavul este limitat la adresarea catorva intrebari si prescrierea unei retete. In cazul in care trebuie acordata o ingrijire ce presupune contact direct cu bolnavul, (examen si tratament ortopedic,interventie chirurgicala etc.) timpul pe care medicul isi permite sa-l aloce fiecarui bolnav in parte este extrem de limitat. In consecinta, bolnavii se simt tratati „pe banda rulanta”, devenind simple tinte pentru studiul stiintific al descrierii sau clasificarii uneia sau mai multor afectiuni, a caror incadrare intr-un sistem terapeutic se face prin intermediul unei serii de analize, examene sau actiuni curative in care bolnavul este manevrat precum un obiect. Nu in ultimul rand, ar trebui mentionat faptul ca in stabilirea diagnosticului, a tratamentului si a monitorizarii ulterioare a bolnavului, intervin mai multe persoane, cadre medicale din diferite discipline sau specializari, fapt ce determina lipsa de asumare a actului mediacal, deseori bolnavul fiind „plimbat” de la un medic la altul, fiecare declinandu-si responsabilitatea si uneori, chiar competenta. Ultraspecializarea si pluri-disciplinaritatea medicinei moderne pot determina opinii diametral opuse privind diagnosticul sau conduita terapeutica!
Exemplu de caz: un pacient care se prezinta la medicul de familie, acuzand o nevralgie intercostala va fi redirectionat spre a fi investigat de un medic specialist radiolog care: ”descopera” folsind tehnici de imagistica, o scolioza si o artroza vertebrala si redicrectioneaza pacientul spre medicul specialist ortoped (penrtu scolioza). Acesta redirectioneaza pacientul catre specialistul reumatolog (pentru artroza vertebrala). Acesta la randul lui va dirija pacientul spre specialistul neurolog (pentru nevralgia intercostala). Acesta va cere si opinia unui pneumolog (sa nu fie cumva si o suferinta pulmonara asociata). Pe langa toti acestia pacientul va fi indrumat si catre laboratorul de analize medicale. Intrebare?! Despre care dinte medicii specialisti mentionati mai sus (sase la numar) poate spune pacientul ca este medicul sau curant? Care dintre ei va trebui sa-si asume explicit responsabilitatea tratarii ulterioare a pacientului? Rezultatul trist, dar adevarat, simtit de multi dintre noi este ca oamenii sunt considerati si tratati de catre normele deontologice ale medicinei moderne, mai degraba ca „purtatori de organe bolnave” si nu ca pe fiinte umane unice cu sperantele, munca, aspiratiile sau temerile lor. Masajul in general si cel terapeutic in particular depasesc aceasta orientare, considerand ca sanatatea sau boala sunt stari dependente de buna functionare a intregului organism conform credintei traditionale dovedite si stiintific, aceea ca starea psihica este influentata de sanatatea corpului si invers. Orice exces sau insuficienta indelungate, care perturba starea de sanatate se vor materializa mai devreme sau mai tarziu in suferinta (boala). Foarte putini stiu cat de important este sa ne mentinem o postura corporala corecta pentru simplul fapt ca sistemul nervos vegetativ, cel care asigura buna functionare a glandelor si organelor corpului, are ramificatii prin care circula informatiile parametrilor biologici la nivelul majoritatii vertebrelor. Cele mai cunsocute cazuri sunt cele in care discurile intervertebrale, mai ales cele din zona lombara sau cervicala, se uzeaza sau atunci cand formatiuni de osteofite (ciocuri) incerca sa protejeze articulatiile vertebrele (datorita uzurii discurilor intervertebrale) si apar acele dureri insuportabile prin strangularea mecanica a ramificatiilor neurovegetative. Ei bine, masajul terapeutic incearca si reuseste, acolo unde e posibil, sa ajute in restabilirea echilibrului biologic, prin procedee manuale, (scutindu-i pe multi de operatii costisitoare si riscante) in paralel cu eliminarea cauzelor care au dus la aparitia dereglarilor morfo-functionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu