MASAJUL

    

Primul masaj, s-a materializat pentru prima data, din mangiierea mamei si din ocrotirea tatalui, atunci cand copilul era in suferinta si lupta pentru viata sa, in timp ce parintii, incercau, cu sufletul si cu mainile lor, sa-i daruiasca cat mai multa energie, alinare, mangaiere, si iubire!

Unii oameni consideră masajul un lux şi apelează la el, doar în situaţii de mare nevoie. Dar, ţinând cont de presiunile exercitate de societatea modernă, şi îndeosebi de cresterea frecventei bolilor provocate de stres, terapiile prin atingere, devin parte integrantă a vieţii cotidiene şi sunt recunoscute ca o componentă preţioasă a medicinii preventive.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat mijloace ajutătoare ca să isi vindece sau să uşureze suferinţele şi durerile lor. Au utilizat proprietăţile terapeutice primare ale apei, luminii solare si ale mişcării. Cel mai probabil este că aplicarea iniţială a masajului a fost un gest instinctiv, rezultat prin experienţa imediată a proprietăţilor curative ale acestora. Oamenii au observat că gestul de netezire, fricţionare şi frământare ale diferitelor părţi ale corpului uman poate aduce remedii pentru partile organismului, afectate de boală, lovite sau rănite.

Se poate afirma deci că masajul, ca disciplină curativă, a apărut într-o manieră oarecum simultană la popoarele lumii, în paralel cu dezvoltarea celorlalte ramuri ale medicinii populare, şi asta încă din vremea culturilor primitive.

Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale organismului, manual sau instrumental, în scop fiziologic, curativ, profilactic, regenerativ, estetic sau sportiv.

Părţile moi ale organismului asupra cărora se acţionează prin masaj sunt:

Pielea şi mucoasele;

Ţesutul conjunctiv;

Muşchii;

Tendoanele şi ligamentele

Vasele şi nervii;

Organele profunde;

Sângele şi limfa;

Elementele articulare.

Masajul se poate realiza manual sau cu aparate special concepute, insa niciodata un aparat, indiferent cit de sofisticat ar fi nu poate inlocui atingerea unui seaman, exemplul incontestabil fiind acela ca atunci cind ne doare o anumita parte a corpului avem tendinta de a pune  mina pe acea zona!  .

Beneficiile masajului

Scopul masajului este deopotrivă unul profilactic - el reprezintă o metodă eficientă pentru prevenirea bolilor, prelungirea vieţii şi încetinirea proceselor de îmbătrânire – cât şi unul terapeutic – este o metodă de tratament curativ a diferitelor afecţiuni şi dezechilibre patologice din organismul uman.

Scopul fiziologic al masajului constă în obţinerea unei funcţionări normale a aparatelor, organelor şi sistemelor organismului.

S-a constat că masajul :

- Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi a limfei, care la nivelul celulei aduc nutrienţi şi oxigen, îndepărtând deşeurile şi toxinele;

- Determină modificări în structura sângelui, îmbogăţindu-l cu oxigen cu 10-15% mai mult;

- Ajută la detensionarea muşchilor contractaţi şi îi poate stimula pe cei slăbiţi, flaşci; poate întinde uşor muşchii şi ţesuturile, susţinând menţinerea elasticităţii lor;

- Măreşte secreţiile şi excreţiile corpului; s-a demonstrat că masajul măreşte producerea sucurilor gastrice, salivei şi urinei, pe acest suport având loc o eliminare mărită de azot, fosfor anorganic şi clorură de sodiu, ceea ce măreşte rata metabolică;

- Echilibrează sistemul nervos, calmându-l sau stimulându-l, în funcţie de nevoile individuale în acel moment;

- Influenţează organele interne, prin stimularea directa sau indirectă a nervilor ce le alimentează, vasele de sânge ale acestor organe dilatându-se şi permiţând o alimentare mărită cu sânge

Cunoaşterea efectelor fiziologice ale masajului face posibilă o mai bună înţelegere a beneficiilor asupra sănătăţii şi stării de bine a corpului. Ceea ce se produce în timpul unui masaj sub mâinile terapeutului, are o influenţă profundă pentru cei interesaţi de sănătate, de armonia propriului corp.

Tehnicile de baza ale masajului

1. NETEZIREA (sau EFLEURAJUL)

Netezirea este cel mai răspândit procedeu de masaj. Ea acţionează direct asupra pielii având următoarele efecte:

· Curăţă pielea de celulele descuamate de pe stratul superficial;

· Îmbunătăţeşte funcţia glandelor sudoripare şi sebacee;

· Măreşte temperatura locală a pielii;

· Accelerează circulaţia sângelui şi a limfei în vase;

· Influenţează terminaţiile periferice ale nervilor;

· Influenţează sistemul nervos central.

Efectul ce mai important al netezirii este scurgerea mai puternică a limfei şi a sângelui în vase.

Prin neteziri energice, circulaţia sângelui şi a limfei se intensifică. Acest lucru are o influenţă majoră asupra distribuirii sângelui în porţiunile masate, şi deci contribuie la înlăturarea manifestărilor de stază şi edeme.

S-a constatat că prin netezire de la periferie spre centru, circulaţia sângelui şi a limfei se ameliorează şi în vasele mai mari, nu numai în cele aflate imediat sub piele. În cursul masajului absorbţia lichidelor din ţesutul celular subcutanat se accelerează cu 16÷18%, şi această accelerare este direct proporţională cu durata netezirii.

Adresându-se pielii, ţesutului subcutanat şi celui conjunctiv, execuţia acestei manevre cunoaşte tehnici variate. Specialiştii masajului practică efleurajul executat simultan sau alternativ, cu o mână sau cu ambele mâini, folosind suprafaţa palmară sau dorsală a mâinilor, cu degetele apropiate sau îndepărtate.

Mişcările descrise pot fi lungi sau scurte, în linie dreaptă, şerpuită, în zig-zag, dispuse transversal sau longitudinal, în cerc, elipsoidal sau cu „priză în brăţară”, alunecând sacadat sau neîntrerupt, în funcţie de particularităţile anatomice ale suprafeţelor masate.

Pe suprafeţele mici se recomandă efleurajul executat cu 1,2,3 sau toate degetele, sau numai cu faţa palmară a policelor.

Segmentele cilindrice ale membrelor superioare şi inferioare necesită netezirea executată în brăţară, cuprinzând regiunile masate între degetul mare şi degetele opozante, înaintând sacadat cu paşi mici, dinspre extremităţi.

Indicaţii metodice generale:

a)    sensul de execuţie al efleurajului este determinat de circulaţia limfatică a organismului, convergentă spre ganglionii limfatici din regiunea cefei şi gâtului, axială şi inghinală şi regiunea poplitee pentru membrele inferioare;

b)   direcţia mâinii maseurului este determinată totdeauna de direcţia anatomică a vaselor limfatice, deoarece scopul principal este de a realiza o mai bună scurgere a limfei;

c)    netezirea nu se face prea rapid, ci ritmic, liniştit, pentru că limfa circulă încet prin vase; se face fără întreruperi, în aşa fel încât să ajungă până la ganglionii limfatici cei mai apropiaţi;

d)    presiunea mâinii care face masajul trebuie să crească progresiv pe prima jumătate a segmentului masat şi să scadă apoi pe cea de-a doua jumătate;

e)    mâinile maseurului nu trebuie sa se lipească de porţiunea masată, ci dimpotrivă, să alunece uşor şi liber;

f)     orice masaj trebuie să înceapă şi să se termine prin netezire, pentru a înlătura staza limfei şi a contribui la scurgerea produselor metabolice în vase;

g)    în timpul unei şedinţe de masaj nu trebuie în mod obligatoriu să folosim toate felurile de neteziri. Fiecare procedeu de masaj depinde de scopul urmărit, de configuraţia porţiunii de masat, cât şi de timpul rezervat masajului;

h)    netezirea este de obicei considerată un masaj pregătitor în edeme şi atunci când partea masată a corpului este foarte dureroasă. În acest caz, în primele zile masajul se reduce exclusiv la neteziri concentrice circulare;

i)     în chirurgie şi ortopedie, în traumatismele articulare, netezirile şi fricţiunile au un rol hotărâtor în masajul pregatitor.

2. FRICŢIUNEA

Fricţiunea este cel de-al doilea procedeu din sistemul manevrelor de masaj.

Procedeele care alcătuiesc fricţiunea se deosebesc de netezire prin aceea că pielea împreună cu ţesuturile profunde se fricţionează în diverse poziţii. Ele se efectuează printr-o mişcare de apăsare şi deplasare a ţesuturilor moi pe planul osos, în limita elasticităţii proprii.

Fricţiunile se execută cu o singură mâna sau cu ambele mâini, alternativ sau simultan, cu toată suprafaţa palmară sau numai cu suprafaţa palmară a degetelor, cu pumnul închis sau semiînchis, în spirală cu rădăcina palmei. Fricţiunile au ca efect intensificarea circulaţiei locale şi măresc absorbţia diferitelor produse patologice care se acumulează în piele sau sub piele.

Fricţiunea este procedeu de bază terapeutic în următoarele situaţii:

· traumatisme articulare;

· traumatisme sportive;

· transsudate şi exudate vechi;

· pentru restabilirea mobilităţii normale a pielii;

· măreşte supleţea şi elasticitatea ţesuturilor;

· dureri în nevrite şi nevralgii.

Indicaţii metodice generale:

a)    în fricţiune, direcţia mâinii nu este determinată de direcţia vaselor limfatice, şi poate fi executată şi în sensul contrar circulaţiei sângelui şi a limfei;

b)   toate procedeele de fricţiune se reduc la mişcări rectilinii, în spirală sau circulare, la care participă în funcţie de necesităţi o parte dintre degete sau toate;

c)    eficacitatea fricţionării articulaţiilor se măreşte dacă fricţiunea se face într-o baie de apă fierbinte, aşa cum o recomandă specialiştii în domeniul masajului;

d)    fricţiunile energice în punctele dureroase scad starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelerează circulaţia locală şi îmbunătăţeşte considerabil nutriţia ţesuturilor;

e)    fricţiunea este un excelent mijloc profilactic, deoarece împiedică în articulaţii formarea diverselor exudate care determină în porţiunea afecată procese inflamatorii de lungă durată;

f)     cu ajutorul fricţiunilor, un masor cu experienţă începe să cunoască modificările patologice care se produc în ţesuturile profunde, mai ales în regiunea articulaţiilor.

3. FRĂMÂNTATUL

Frământatul este unul din procedeele de bază ale masajului cu ajutorul căruia se masează în principal masa musculară. În timpul acestui procedeu se trage de pe planul osos grupa musculară masată.

Frământatul are următoarele efecte:

· produce o mărire vizibilă a mobilităţii tendoanelor;

· fortifică muşchii şi ajută la regenerarea ţesutului muscular;

· activează circulaţia limfei şi a sângelui, îmbunătăţind schimburile nutritive şi ajutând la eliminarea toxinelor rezultate în urma activităţii musculare;

· procedeele de frământare măresc puterea de contracţie a muşchilor, reprezentând astfel o gimnastică pasivă deosebit de importantă în cazul atrofierii muşchilor.

Mulţi specialişti acordă importanţă mărită frământatului, afirmând că „a masa înseamnă a frământa”.

Tehnica frământatului variază în funcţie de particularităţile anatomice şi fiziologice ale suprafeţelor pe care le masăm. Astfel, pe regiunea spatelui, torace, braţe, coapse este indicat un frământat în cută, când ţesutul se strânge între degete şi podul palmei, după care este ridicat şi presat fără deplasarea mâinii de pe piele şi fără a scăpa cuta, în aceeaşi direcţi sau în sens invers, în zig-zag sau circular, până se masează întreaga suprafaţă. Pe abdomen se poate aplica frământatul în cută sau cel în val, cu condiţia de a nu presa ţesuturile în profunzime. Pe membre se aplică tehnica frământatului în cleşte, în cută sau în val.

Indicaţii metodice generale:

a)    frământatul se face întotdeauna într-un ritm lent;

b)   se vor evita smuciturile bruşte, smulgerile, răsucirea muşchiului, provocarea durerilor şi nu se va sări de la o parte a corpului la alta;

c)    la frământarea fasciculelor musculare izolate, masajul se va începe întotdeauna din porţiunea de trecere a muşchiului în tendon, deoarece produsele metabolismului şi ale oboselii se adună în cantităţi mari în tecile tendoanelor. Tot aici sunt reţinute timp îndelungat produsele infecţioase de orice natură.

4. TAPOTAMENTUL

Este o manevră principală care se adresează ţesuturilor superficiale, celor profunde şi terminaţiilor nervoase. El se caracterizează prin aplicarea unor lovituri scurte şi ritmice, executate superficial sau profund în funcţie de scopul urmărit. Tapotamentul poate fi executat cu pulpa sau cu faţa palmară a degetelor, cu palmele, cu pumnii, cu antebraţul sau cu mâinile făcute căuş. Aceste lovituri se execută din căderea moale a mâinilor şi a degetelor.

Tapotamentul cunoaşte mai multe variante, în funcţie de particularităţile anatomo-fiziologice ale suprafeţelor pe care la masăm:

· în nuiele;

· percutat;

· tocat;

· bătătorit;

· plescăit;

· cu palma în căuş;

· cu pumnul semi-închis;

· cu pumnul închis.

Tapotamentul se execută cu ambele mâini, uşor depărtate între ele, prin loviri care cad pe piele în ritm foarte viu.

Efectele tapotamentului sunt:

· ajută la micşorarea şi încetarea durerilor, când gradul de excitaţie al nervului este mărit;

· favorizează un aflux puternic de sânge spre regiunea masată, determinând astfel înbunătăţirea nutriţiei acelei regiuni;

· are efect vasodilatator la nivelul pielii şi al ţesutului conjunctiv;

· produce modificări favorabile ale tensiunii arteriale;

· influenţează ritmul cardiac, răreşte pulsul şi corectează aritmia.

5. VIBRAŢIILE

Sunt mişcări ritmice oscilatorii şi presiuni continue executate cu o singură mână sau cu ambele mâini, cu vârful degetelor sau cu faţa lor palmară, cu podul palmei, cu rădăcina mâinii, cu toată palma, cu degetele întinse, cu pumnul deschis sau închis şi se aplică pe suprafaţa corpului cu un grad diferit de presiune.

Vibraţiile au următoarele efecte:

· intensifică funcţionarea glandelor;

· calmează durerile în diferite afecţiuni (ginecologice, nevralgii, migrene);

· îmbunătăţesc capacitatea de efort;

· au efect calmant, relaxant;

· influenţează organele şi ţesuturile profunde (stomac, ficat, inimă, muşchii, pereţii abdominali şi intestinali);

· influenţează secreţia majorităţii glandelor şi organelor (stomac, glande salivare, glande sexuale, etc.).

Vibraţiile care au o amplitudine şi o intensitate mai mare decât vibraţiile obişnuite se numesc trepidaţii. Ele se aplică pe spate şi torace, asociate cu mişcările respiratorii.

Scuturatul este tot o tehnică de bază a masajului care se aplică membrelor superioare şi inferioare.

Dacă nu sunt însoţite de mişcări trepidante, vibraţiile se transformă în presiuni. Acest procedeu se execută cu vârful degetelor unei singure mâini. Procedeul se execută prin câteva presiuni scurte şi rapide, aplicate asupra trunchiului nervos, sau asupra ramurilor care au un sprijin osos sau muscular. Scopul presiunii este de a înlătura durerea.

CONTRAINDICATIILE MASAJULUI TERAPEUTIC

   Aplicarea procedeelor incluse in tehnicile kineto-terapeutice sau masaj terapeutic, fara a se tine cont de contraindicatii poate avea un efect daunator, chiar daca acestea sunt corect executate.

   Cele mai fracvente contraindicatii sunt date de suferintele dermatologice (boli de piele, afectiuni tegumentare). Este foarte important de retinut faptul ca masajul, manipularea, stimularea, etc. Se pot aplica doar pe o piele perfect sanatoasa. Nu se va executa masaj,sau procedee similare,persoanelor care prezinta la nivelul tegumentului boli de natura parazitara sau inflamatorie, cum ar fi : infectii parazitare (scabie, etc.), infectii fungice (micoze), eczeme, eruptii, plagi, arsuri sau alte manifestari patologice care s-ar putea extinde, agrava sau ar putea genera contaminari. Nu se va face masaj pe regiuni ale pielii care acopera un proces inflamator profund (furuncule, abcese, flegmoane sau alte alte colectari purulente). Nu se vor aplica procedee de masaj in regiunile care au suferit interventii chirurgicale recente cu tesuturile (cicatriceale) incomplet sau necorespunzator vindecate.

   Mentinam o serie de afectiuni generale sau regionale in cazul carora este contraindicata aplicarea  masajului terapeutic:

   Intoxicatii acute de orice fel.

   stari febrile (infectioase sau de alta natura).

   Afectiuni infectioase osoase si osteoarticulare (osteita, osteomielita, artrita).

   osteoporoza medie sau avansata!

   Tuberculoza cu diferite localizari : pulmonara, osteoarticulara, cutanata, etc.

   Tromboflebite, flebotromboze, arterite, cu manifestari acute (sau daca sunt prezente complicatii).

   Afectiuni cardio-circulatorii acute: angina pectorala, infarct miocardic, tulburari de ritm, insuficienta cardiaca decompensata si manifesta, anevrisme confirmate, embolii cu diferite localizari, hipertensiunea arteriala in decompensare, etc.

   Ateroscleroza cu manifestari periferice sau centrale (coronariana, cerebrala, renala, intestinala, etc).

   Suferinte pulmonare acute

   Afectiuni acute ale tubului digestiv: gastrice, intestinale, hepatice, biliare si pancreatice, etc;

   In cazurile colitei ulceroase (ulcero-hemoragice, boala Crohn), litiazei biliare, colecistitei, ulcerului gastric sau /si duodenal netratat corespunzator (sau in puseu acut), de asemenea se contraindica aplicarea masajului terapeutic.

   Boli renale severe (pacient supus dializei).

   Boli de sange, mai ales cele cu manifestari (sau tendinte) hemoragice (fragilitate capilara severa, hemofilia, tratamente cu medicatie anticoagulanta, etc).

   Stari de oboseala si debilitate severa.

   In bolile psihice cu caracter excitant si confuzional sau in starea de ebrietate!

   Traumatismele severe (echimoze, hematoame, rupturi ale muschilor sau tesuturilor de orice fel) fracturi neconsolidate sau insuficient consolidate (in aceste cazuri terapia se va aplica numai dupa confirmarea clinica a vindecarii leziunilor, si dupa evaluarea eventualelor sechele ramase)

   Herniile de disc cu manifestari neurologice severe, luxatiile vertebrale, etc.

   Cancerul, de orice fel, la orice nivel (daca nu exista alta recomandare data de oncolog).

   Herniile de orice fel (eventratii, hernie hiatala, etc).

   Se evita aplicarea terapiei in timpul menstruatiei, mai ales daca este mai abundenta sau supraabundenta (in hipermenoree).

  

   Data fiind diversitatea suferintelor si mai ales particularitatea cu care ele se manifesta si evolueaza in fiecare caz, nu se poate face o lista precisa a tuturor contraindicatiilor. In consecinta aplicarea masajului terapeutic la pacientii cu afectiuni severe, se va face cu discernamant si numai cu acordul medicului specialist, curant.